450 de miliarde lei furt de TVA

Export de cereale inexistente

 


Despre protejata conducerilor din DGFP şi obedienţa politică faţă de Agroport SA, din motive de M.N. Toader, am tot scris, dar organele abilitate şi blegite ale statului nu au vrut să se sesizeze, alde DNA ST Galaţi preferând să fabrice  aşa zisa corupţie şi corupţi prin delaţiuni şi interceptări ilegale.

Inspectorii Corpului de Control şi MFP nu au decât să ia la mână dosarele cu documente fiscale (lipsă) care au stat la baza întocmirii Rapoartelor de Inspecţie Fiscală (RIF),  în temeiul cărora s-au făcut propunerile de returnări de TVA.

Vor vedea că ele sunt întocmite şi semnate în majoritatea lor covârşitoare de către aceleaşi două inspectorizde: Ţocu şi Lemnaru. Vor mai vedea că toată România nu putea produce atâtea cereale cât exporta Agroport Galaţi şi că nici măcar întreaga capacitate de transport a ţării nu putea căra pe navele din Portul Constanţa asemenea cantităţi de cereale.

Vor mai putea vedea ce hal de documente de achiziţii şi de plată a acestor cantităţi  întocmea fiul lui Mircea Toader. Chiar dacă firma a umplut cu silozuri şi depozite de cereale porturile Brăila şi Galaţi precum şi zone din Giugiu, Ialomiţa, or Vaslui.

Noi vom reveni pe fondul acestor escrocherii fiscale făcute cu scopul de a fabrica TVA pe care apoi să o fure prin găselniţa legală numită RETURNARE. Până atunci să citească ei această mărturie apărută în presa recentă. Un pălmaş care era angajat cu ziua, ca mulţi alţii, să lopăteze grâul din calele vapoarelor pentru ca acesta să nu mucegăiască, şi-a uitat bluza de salopetă pe una din movilele de grâu din burta navei.

La nici o lună de la eveniment, iar au fost duşi la lopătat pe nava respectivă. A rămas blocat când şi-a găsit bluza de salopetă pe movila de grâu!

Deci, care exporturi şi câtă marfă inexistentă? Să dea deputatul cu subsemnatul şi vom afla exact, mai ales că l-am avertizat de acum trei-patru luni cu cântecelul: Mircea Nicu nici nu ştii/Cât de mic începi să fii! Aspect care mai reiese din această ediţie şi din cele trecute.


Parandarături prin nunţi&botezuri

 

În acest timp, alde directorul executiv al DGFP, Costică Onica, şefii adjuncţi şi cei ai Direcţiei Contribuabililor Mici şi Mijlocii organizează nunţi&botezuri prin care albesc saltelele cu bani obţinute prin parandarături. Băieţii încă dorm liniştiţi în viloaicele lor din Bariera Traian şi fac afaceri uluitoare (tot pentru albirea banilor) în agricultură, cumpărând într-un an mii de hectare de teren. Pe lângă asta, tot din parandarături şi consilieri în evaziuni fiscale, ei îşi înmulţesc banii dându-i cu camătă afaceriştilor scăpătaţi tot din cauza lăcomiei acestor ciocoi bugetaţi.

Revenim imediat ce Corpul de Control va oficializa ceea ce noi tot am acuzat: returnarea ilegală de 10 milioane de euro pentru SC Agroport SA, legată ombilical de interesele politrucului M.N. Toader.

Nu rataţi pagina 4 cu amănunte de la nunta fiicei lui Onica.
Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *