Aranjamente, fricã ºi ºmen la Gârboavele

Orice am vota noi, câştigă cine vor ei

 

Am avut o şansă legală şi unanim acceptată ca să scăpăm de aceşti profitori, şi anume VOTUL UNINOMINAL PUR, adică, câştigă cine ia cele mai multe voturi la circumscripţia la care a candidat, dar au avut grijă ciocoii noştri dragi şi prin ei şi Curtea Constituţională ca legea să nu fie aprobată şi să rămână tot cea veche, de acum patru ani, când, ţineţi minte, un Mânzu care a obţinut aproape douăzeci de mii de voturi nu a avut loc în PARLAMENT şi au intrat OM BUN sau ICHIM cu mult mai puţin, în dispreţul celor care au votat. Argumentul stupid al reprezentării juste în forul legislativ, a condus şi conduce la ideea că votul pe care îl acordăm nu e pe individ ci pe partid (politic), or, în atare condiţii, nu mai are importanţă pe cine votăm , cine ne reprezintă. Astfel, ar trebui să votăm formaţiunea politică, iar aceasta să facă ce vrea ea cu procentul obţinut, împărţindu-l la cine vrea muşchii ei, nu cui vrem NOI, amărâţii, care credem, în numele DEMOCRAŢIEI, că parlamentarii sunt aleşii noştri.

De fapt, votăm pe cine vrem NOI şi iese cine vor EI (prin redistribuire).

De candidaţi independenţi nici nu mai poate fi vorba. Ce este iarăşi rău constă în faptul că unii candidaţi sunt sacrificaţi din start, chiar în sânul propriilor partide, pentru că, cei care se întâlnesc (vezi acum Gârboavele) hotărăsc cine şi cum câştigă, sacrificaţii având doar iluzii şi cheltuind banii de aiurea, pentru cei aleşi dinainte de vot. E frumoasă democraţia originală de baltă, nu-i aşa? Şansele să scăpăm de unii politruci, care au nu ştiu câte mandate şi care nu au făcut nimic pentru comunitate, ci doar pentru ei, sunt nule.

De ce le este frică, totuşi? De ce se tensionează discuţiile la împărţirea caşcavalului? Păi, vă spunem noi. Până acum, că erau de dreapta sau de stânga, la putere sau în opoziţie, la lumina zilei (adică pentru populime) se certau, se contraziceau combăteau unul cu altul, dar noaptea se întâlneau într-o frăţietate greu de explicat, se pupau, se înţelegeau, băteau palma şi tot aşa. Or acum au apărut elemente pertubatoare, care le pun în pericol arealele politice şi care nu fac parte din gaşca politică perpetuă şi solidă a cumetriei de interese, cu înţelegeri pentru  protejarea funcţiilor de aleşi.

Acestea sunt ireconciliabile cu un Ciumacenco de la PDL sau Codreanu de la PNŢCD în „Alianţa România Dreaptă", precum acelaşi lucru e valabil cu un Chebac sau chiar Picu de la Partidul Poporului – Diaconescu.

Păi dacă ăştia candidează, sau pun oameni „ca lumea" acolo unde candidează aleşii trecuţi şi actuali, şi mai pompează olecuţă de gozură tradusă în parai, mai este sigură alegerea lor? Vă spunem noi că NU. Ori asta le dă frisoane şi nu-i lasă să doarmă, la câte realizări au ei în circumscripţii, şi la nemulţumirile acumulate de votanţi.

Doamnelor şi domnilor, mai avem puţin şi începe dansul, adică jocul de glezne prin care populimea o să fie ameţită şi tradusă, prin apariţii la posturile locale TV (de partid) până o să ne sufoce, prin minciuni şi promisiuni de aiurea, prin sacoşe cu ulei, zahăr, făină etc. sau găleţi, pelerine de ploaie, umbrele rechizite, cu care vor cumpăra şi influenţa poporul acesta sărăcit şi semianalfabet, dar care hotărăşte ca de fiecare dată în numele TUTUROR, implicit al NOSTRU.

Fac o promisiune publică: dacă vreunul din cei care au realizat aranjamentele la Gârboavele are curajul să candideze în Municipiul Galaţi şi câştigă, îmi voi tăia două degete de la mâna dreaptă fără de care nu voi mai putea scrie niciodată. Vă prindeţi?

Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *