Disoluția autoritãților gãlãțene

E sâmbătă seara, e cald şi foarte plăcut. Îmi dau întâlnire cu nişte prieteni să bem şi noi o bere. Unde? Păi, unde decât pe Faleza Dunării, locul de promenadă al gălăţenilor, punctul de atracţie cel mai tare al oraşului?  Înregistrez o serie de secvenţe urbane din zonă şi încerc să le redau în continuare, poate cineva din cei care conduc această urbe citeşte.

Ora 20.00, în intersecţia de la Elice, care  este blocată de luni de zile (de aiurea), se află o maşină cu o echipă de  poliţişti la vedere. Dinspre Restaurantul Pescarul apare un nor de motociclişti (12-15) care, în momentul când ajung în dreptul maşinii poliţiei, ambalează la maximum, creând un vacarm greu de descris, la care poliţiştii rămân încremeniţi, fără nicio reacţie. După care, bestiile pe două roţi se duc şi parchează pe trotuarul din dreapta hotelului VEGA,  nu înainte de a mai ambala o dată, spărgându-ne timpanele.

Coborâm pe Faleza Inferioară, lume aproape umăr la umăr, mizerie, se mănâncă seminţe, pop-corn, vată de zahăr, muzici de tot felul de la stabilimentele din jur, un amestec de manele, karaoke, house, populară, de te iei cu mâinile de cap. Stăpânii FALEZEI, alde „PAVEL şi feciorul" din Braniştea, ne tratează cu sictir făcându-ne să aşteptăm destul până să ne bage cineva în seamă, două persoane de sex feminin trecute de prima tinereţe, nervoase, ţipă că nu ştiu ce nu le-a plăcut. Ne ridicăm şi plecăm, nu mai vrem nimic, ne plimbăm şi atât, până la Debarcader şi înapoi la o terasă. Pe drum asistăm la o bătaie între două găşti de tineri, care se fugăreau, se loveau, unul ţipa ca din gură de şarpe ajutor. Nici un poliţist, nimeni nu se bagă… Dăm de o oază de linişte, de frumos, la fostul chioşc pentru fanfare, acum amenajat pentru spectacole susţinute de cine crede că are talent. Frumos. Stăm preţ de câteva zeci de minute, ascultăm, primim câte o cutiuţă cu Coca – Cola,  gratis,  la promoţie. Întârziem, mă uit la ceas, e trecut de 23.00, hai spre casă, mâine muncim. Am ajuns la Elice când, deodată, jos la una din cârciumi se dezlănţuie un zgomot uriaş produs de artileria grea a producătorilor de artificii, comandate de vreo beizadea.

Câinii maidanezi fug, urlă, care încotro, geamurile blocurilor pe toată lungimea falezei până în Port zăngănesc, pământul se cutremură. Mă apucă o furie nebună şi înjur pe cei care conduc oraşul de la Primărie, la Poliţie, Mediu, Protecţia … mă-sii şi tot aşa. Ce aveţi măi, golanilor, cu cetăţenii, copiii şi bătrânii noştri, bolnavii treziţi, buimăciţi, năuciţi, în  miez de noapte? Nicăieri în Europa nu se întâmplă aşa ceva. În Bucureşti sunt zone protejate precum Herăstrăul şi altele unde nu se dă cu bombardeaua neam, iar în rest legiuitorul permite, ca şi la noi, doar  până la ora 22.00, şi se respectă cu stricteţe. La noi,  municipiu rural fără AUTORITĂŢI.

Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *