Lista gălăţenilor admişi în magistratură

Bogdan Arhip a dat lovitura cu 81 de puncte

 

Deştepţi băieţi mai are familia judecătoarei Rodica Arhip! Fiul cel mic a halit şi el cu fulgi cu tot examenul INM şi este deja judecător stagiar la Judecătoria Panciu, soţia sa fiind judecător la Focşani. În sesiunea curentă de admitere în magistratură, iată că fiul cel mare al familiei Arhip, Alexandru-Bogdan, a fost cel mai tare dintre gălăţeni, clasându-se pe locul 13, cu 81 de puncte, el alegând să concureze pe un post de pe raza Tribunalului Galaţi. În acest timp, mama lor, judecătorul Rodica Arhip, a ales să facă loc tineretului, dând o grea lovitură sistemului de pensii, până pe 15 septembrie urmând ca Preşedintele României să-i semneze şi decretul de eliberare din funcţia de magistrat.

În cele ce urmează vom publica lista gălăţenilor care au aspirat la un loc în magistratură, mulţi dintre ei provenind din rândul avocaţilor, juriştilor care au peste cinci ani vechime şi din rândul absolvenţilor Institutului Naţional de Magistratură (INM). CSM a ţinut să precizeze că rezultatele obţinute la proba ELIMINATORIE  de verificare a cunoştinţelor juridice, în sesiunea din 26 august 2012, pentru admiterea în magistratură, acolo unde punctajul a fost egal, listele au fost întocmite în ordinea alfabetică a candidaţilor. Noi precizăm că vom prescurta Tribunalul Galaţi şi Parchetul Galaţi cu iniţialele TGL, respectiv PGL, funcţie de opţiunea candidaţilor, cărora le vom preciza numărul de puncte obţinut şi poziţia în Top 1201.

Cinci gălăţeni admişi din 119 şi 300 de locuri

 

Fraţilor, examenul acesta de admitere în magistratură organizat de INM este unul criminal, cu atât mai mult cu cât este tip grilă, unele răspunsuri conţinând şi două variante corecte sau nici una.

Imaginaţi-vă că s-au prezentat 1201 de tocilari, unii cu memorii elefantine, dar din cele 300 de locuri de judecători şi procurori, au fost ocupate doar 119, restul luând punctaj sub 70.

Iată-i pe cei cinci gălăţeni admişi, toţi optând pentru magistratură pe raza Tribunalului Galaţi. Alexandru-Bogdan Arhip a obţinut 81 de puncte, din 100 posibile, primul admis obţinând 87, locul ocupat de el fiind un norocos 13. Pe poziţia 19, cu 78 de puncte (deh, ordinea alfabetică) s-a clasat Valentin Tănase. Zburăm la naiba pe poziţia 65 unde cu 74 de puncte o găsim pe Adinan E. Halil.

Pe poziţia 84, cu 72 de puncte o găsim pe Eliza-Loredana David, nora avocatului David. Ultima gălăţeancă admisă este Norina-Viorica Crihană, ea clasându-se pe locul 98 cu 71 de puncte.

Până la poziţia 119, gârlă punctaj de 71 şi 70 puncte, precum şi ordine alfabetică. Căci, iată, primul gălăţean reuşit fără loc, Nicuşor Pletea, s-a situat pe poziţia 138 cu 69 de puncte.

 

Reuşiţi fără loc!

 

Pe locul 154, cu 67 de puncte, s-a situat Liliana Călimănescu  (PGL), tot cu 67 de puncte picând pe locul 162 Iacob-Cătălin Marcu (PGL).

Cu 64 de puncte, Lenuţa Maftei (PGL) a fost aruncată pe poziţia 212, iar cu 63 de puncte s-a dus pe 223 Daniela Elena Azamfirei (PGL)

De aici în jos îi remarcăm doar pe următorii doi candidaţi care au obţinut peste 60 de puncte, ei fiind Iuliana Simion cu 63 puncte, poziţia 238 (TGL) şi Lăcrămioara-Daniela Marin, poziţia 256 cu 62 de puncte (TGL).

Pe locul 331 cu 59 de puncte a picat Emanuel Ursu (TGL), locul 384, cu 57 puncte, Fănel Oprea (PGL), locul 401, cu 56 puncte, Gheorghe Dundev (TGL), locul 418, cu 55 puncte, Simona-Gabriela Filimon (TGL), locul 541 cu 50 de puncte, Luminiţa-Camelia Chipăilă, locul 559, tot cu 50 de puncte, Maria Alexandra Râpan (tot TGL), pe locul 624, cu 48 de puncte, Constantin Vasiliu (TGL), pe poziţia 662, cu 46 puncte, Angelica Ionaşcu (TGL). Tragem aer în piept şi vă spunem că următorii patru gălăţeni au luat câte 45 de puncte, situîndu-se pe poziţiile 662-703: Ciprian Căpăţână (PGL), Cristian Macovei (PGL), Nichita Daniela (PGL) şi Rareş Zărnescu (TGL).

Pe locul 716, cu 44 de puncte este Claudiu Dinu (TGL), urmat de Aurelian Ştefan cu 43 de puncte, poziţia 764, de Mariana Anghel (TGL) cu 42 de puncte, poziţia 769, de Daniel Basalic (TGL), Iulian-Cezar Creţ (TGL) şi Gabriela Turcu (TGL), toţi cu câte 42 de puncte.

Ajungem la poziţia 809, unde îl găsim pe avocatul Ionuţ Dediu (TGL) cu 41 de puncte, urmat de Dragoş Dănăilă (PGL) cu 40 de puncte, de Mihaela Ţelicov (TGL) cu 39 de puncte, de Cornelia Hristachi (TGL) cu 38 de puncte, de Costel Văduva (TGL) cu 38 de puncte, de Elena Iorga (TGL), cu 37 de puncte, de Mihaela Miron (TGL), tot cu 37 de puncte, de Nicolae Vasiliu (TGL), 34 de puncte (şi am ajuns la poziţia 1013), de Nicolae Vasiliu (TGL), tot cu 34 de puncte, de Gabriela Gagu cu 31 de puncte şi, desigur, ca să încheiem apoteotic acest plictisitor şir de „reuşiţi fără loc" în magistratură, ultimul pe lista naţională, cu voia dumneavoastră, cu 13 puncte, poziţia 1201 (pe locul 41 dintre 41 de gălăţeni participanţi),  Geluuu Dragomirrr (TGL), ins devenit avocat din consilier juridic.

Asta a fost. Felicitări admişilor şi sabia dreptăţii ţinută mereu sus!

Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *