Vom continua presiunea pe DNA-ST Ivan

Toată presiunea mediatică pe care am pus-o prin Impact-est asupra procurorului şef al DNA-ST Galaţi a avut ca scop readucerea instituţiei la menirea înfiinţării ei şi nu să devină un instrument în mâna şefului ei, pe care s-l mânuiască funcţie de orgolii personale  şi profesionale, aşa cum am tot argumentat. Iată că din 2007 abia acum s-a copt marele dosar al Grupului Infracţional Herăscu. Am observat din  ORDONANŢA DNA că acolo unde erau indicii, dar nu erau probe, procurorul a „bărbierit" dosarul, apoi a disjuns anumite cauze pe care le-a dirijat către Parchetul Judecătoriei Galaţi, dându-le o castană fierbinte!

Dar noi aşteptăm noul şi marele dosar legat de fraudarea întregului patrimoniu al HORTIGAL, evaluat la 15 milioane de euro, cât şi  pentru halul în care terenurile în suprafaţă de 52 de hectare al fostului ILF Galaţi a fost acaparate de acelaşi Clan Herăscu, prin schimb cu titluri de proprietate cumpărate de la ţăranii din comuna Băneasa, Prefectul Păun punând umărul la Grupul Infracţional astfel încât Herăştii să ia terenuri în intravilanul Galaţiului, Vânătorilor şi Hanu Conachi.

La acest grup infracţional au aderat doi lichidatori judiciari (Ilinca Alexandru şi Mihai Giosan), judecător sindic Paula Perijoc, directorul ORC, Răducan Oprea, notari publici, avocaţi şi şefi importanţi din finanţele publice.

Aşteptăm voinţa procurorilor DNA-ST Galaţi de a trimite acest dosar în judecată şi sechestrarea şi confiscarea tuturor averilor celor implicaţi, obţinute prin furt şi fărădelege.

Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *